Sită

Sufletu-mi plânge prin ceruri

plouă...

şi plouă a durere şi chin.

Strigătul scurt al picăturilor

care se lovesc de asfalt

E urletul meu.

Greşeală cu greşeală,

Păcat cu păcat,

Toate se izbesc prin amintirea mea

Cum se sfaramă bietul pic de ploaie,
Care moare-nsetat de-un drum mai lung.


Constant şi prelung ploaia asta nenorocită

Se transformă-n cuvinte nespuse la timp…

Sau spuse degeaba…

Sau spuse nimanui…

Plouă…

Sufletu-mi plânge prin ceruri.

Razboinicul pescar

În altă viaţă ştiu sigur că am fost soldat
şi m-am bătut şi m-am luptat;
unde dadeam cu barda - vai şi-amar.
În viaţa asta sunt pescar.

Am prins azi un peşte în cârlig.
Mă uit la el, mă ia cu frig:
ştiu sigur că e un duşman de-al meu
pe care l-am bătut eu rău.

Îl recunosc după privirea crudă.
Ciudat e că l-am prins cam fără trudă.
E suparat, se zbate ca-n razboi
când l-am răpus pe el şi încă doi.

-De data asta, tot de mâna mea;
dar nu cu barda, ci cu undiţa.
Îl iau şi-l duc acasă să-l gătesc
îmi fac un borş din ăla pescăresc.

Direct din borş, duşmanul mă priveşte
şi-i necăjit că s-a născut doar peşte,
şi nici acum n-are să se răzbune,
fiindc-a ajuns în borş de peşte cu legume.

Încep să-nfulec înainte de culcare
dar când, un os din peştele cel mare
mi se înfige-n gât. Pe el rămâne-mbucătura,
şi-ncep să rog toţi dumnezeii şi natura.

Nu-mi intră aer în plămâni şi mă sufoc
mi se-nroşeste faţa, parcă-i foc.
Uşor-uşor încep să mor neîmpăcat,
cu gândul că duşmanul meu s-a răzbunat.

Mai bine-ai citi!

e-o discutie foarte bizară
şi tu eşti cu totul pe-afară.
n-ai habar despre ce se vorbeşte
n-ai nici măcar cum interveni...
Mai bine-ai citi!

se aude despre un medicament
care conţine nu ştiu ce element
chimic cu nume lung şi ciudat
oricum, nu crezi că ţi-ar folosi...
Mai bine-ai citi!

stai ca bolândul cu gura căscată
când despre-o carte un baiat sau o fată
povesteşte cu patos şi cu credinţă.
în orice caz, nu-s decât inepţii...
Mai bine-ai citi!

auzi zilnic nume de oameni de geniu,
de oameni de ştiinţă de-acum un mileniu
care-au schimbat lumea cu totul.
oricum n-are vreun rost sa îi ştii...
Mai bine-ai citi!

în concluzie, mult stimată persoană,
pune mâna pe carte, că nu-i de pomană
să citeşti vreo două rânduri în viaţă.
macar gândeşte-te la ai tăi copii...
Mai bine-ai citi!

Natură moartă

Iubesc telefoanele dintr-un singur motiv:
de fiecare dată mi-au adus vocea ta,
la mine, cu mare grijă aproape la fel
ca atunci când stăm alături.

Iubesc fotografiile dintr-un singur motiv:
de fiecare dată când le privesc
îmi aduc imaginea ta în faţa ochilor
ca atunci când eşti cu adevărat aici.

Nimic nu te poate aduce, însă cu totul
aici, să te simt, să te ating sau să te sărut.
pentru că eşti si vei rămâne departe.
De aceea nu prea iubesc eu nimic.

Viata mea e un circ

Viaţa unora e totul
viaţa altora, nimic
Viaţa ta, poate-i un aeroport
a lui, poate este-o hartă
iar a ei poate-un talcioc.

Dar a mea... A mea dragi prieteni
e un circ.
Viaţa mea-i un mare circ.
Viaţa mea-i un cort imens, colorat,
din care lumea se vede altfel.

Un pitic cu o porta-voce anunţă periodic:
"Doamnelor şi domnilor! veniţi să vedeţi!
Acest tânar nu mai are foarte mult de trăit!"

Oamenii cumpără bilete. Vin să mă vadă...
Dar eu am mai multe variante de bilete aici.
Spectacol de o oră, două, trei, o saptamană
o lună şi, nu în ultimul rând, de o viaţă.

"Nu vă speriaţi prieteni!" reia piticul
"Nu este scump deloc. Ba chiar este foarte ieftin baiatul asta!"

Fie că vă luaţi bilet, fie că nu, trebuie să ştiţi un lucru.
Odată ce aţi văzut primul spectacol, lumea
nu va mai fi la fel ca înainte niciodată.

Piticul: "Încă cinci minute şi începe spectacolul de astăzi!"

Ca protagonist pot sa vă spun,
în secret, programul spectacolului vieţii mele:
În deschidere, moment umoristic cu doi
clowni coloraţi strident care strigă, urlă şi aleargă
prin camera mea să-mi găsească hainele
În toată dezordinea asta exagerată.
Un moment cu dresură de animale fioroase
care-mi spun mereu să mă sinucid, însă eu,
dresor experimentat, le-am liniştit mereu.
Până acum.
Două sentimente acrobate, iubirea şi ura,
fac frecvent salturi nebune tăind aerul îngheţat
din jurul lor. Acum, un triplu salt mortal:
Iubirea se desprinde de bara ridicată la trei universuri
depărtare de pamânt şi se aruncă disperată,
dar extrem de graţios, salvată fiind de ura vigilentă,
şi perfect sincronizată.
Un scurt moment de cabaret în care toate domnişoarele
pe care le-am sărutat în viaţa asta trec val-vârtej
prin filmul minţii mele.
Clownii intră din nou spre a reglementa cumva
dezordinea din viaţa asta.
A... biletele: nu costă bani, dar imi veţi cumpăra timpul meu,
cu al vostru. Schimb corect.

Nu pot să mă abţin... Vă voi spune şi finalul spectacolului.
Voi muri.

"Doamneloooor şi domnilor, protagonistul măscarici
este gata să-şi reia spectacolul", urlă, pentru ultima oară piticul.

Ochii mei s-au albăstrit destul în timpul somnului care nu este altceva
sau altcineva decât piticul anouncer, vigilent cât eu mă pregătesc.
Intru din nou în arena vieţii mele.
Deocamdată nu-i niciun spectator, aşa că am să
exersez din nou trucul ăla cu cafeaua şi ţigările.

Pagina de roman. Din perspectiva unei femei care iubeste.

Dupa o noapte colorata dubios de un vis cel putin nastrusnic, a urmat o zi placuta intr-o companie virtuala excelenta. Nimic nemaipomenit pana acum, dar eroul nostru, urma sa traiasca una dintre cele mai fascinante experiente ale vietii sale.
In jurul orei 17:30 se imbraca in fuga si iese din casa prietenilor sai la care innoptase decizand inainte de iesirea din scara –nefiind un impatimit al rubricii meteo- ca va opta pentru o plimbare pe jos catre gara orasului in care locuieste. O sumedenie de nori, viitori camarazi de drum il asteptau morocanosi deasupra cladirilor inconjuratoare. O stare neobisnuita s-a instalat in mintea tanarului erou de ocazie pornit deja printre barltile din asfaltul crapat care ii faceau mersul, in ocolirea lor sa para un dans urban dictat de muzica picaturilor de ploaie. Intr-o intersectie pe care din pura intamplare am s-o numesc aici Icil, baiatul se opreste brusc realizand un lucru fantastic. Venea din restul vietii lui insa, pentru prima oara pe parcursul actualei existente pur si simplu nu trebuia sa ajunga nicaieri. Asa ca a decis sa ramana pe asfaltul umed bucurandu-se de minunatia pe care a anticipat-o. Spectacolul natural se desfasura parca numai pentru el: rafale neastamparate de vant faceau pomii sa danseze intr-un sincron in care coroanele lor se miscau bezmetic scuturandu-si obraznic picaturile de ploaie de jur imprejur. Semafoarele atarnate deasupra soselei dansau si ele balanganindu-se nepasator deasupra masinilor, numarandu-si secundele de dans. Dans rosu, dans verde, dans rosu, dans verde; ici-colo o pauza aparenta de suc portocaliu.
-Nu te supara, ai cumva o tigara? Ti-o platesc!
Un fes dezordonat asezat pe capul unui barbat trecut parca prin toate trairile pe care le poate avea un om acoperea acum dansul rosu de 32 de secunde al semaforului.
-Sigur. Dar nu vreau niciun ban. Urechile tanarului au imobilizat colturile gurii acestuia intr-un zambet interminabil de copil.
-Multumesc frumos.
Mersul leganat al barbatului trecut bine de prima tinerete parea fascinant prin ploaia inversa pe care vantul o creea din baltoacele de pe asflat. Ploua de jos in sus sub forma de perdea magica de picaturi perene.
Dans verde, acum. Reclamele din panoul publicitar au iesit innebunite de mascarada apoasa de octombrie, dornice sa salute asaltul norilor plimbareti. S-au incis, legate fiind doar cu o ultima sarma de panou, intr-o hora a dansului publicitar.
-N-ai cumva si un foc?
Cu aceiasi amabilitate nefireasca pentru miniaturalul cataclism, tanarul ii ofera domnului cu ochii caprui si riduri adanci de expresie bricheta sa galbeno-verde. Vantul ghidus stinge de fiecare data flacara brichetei facand zadarnice incercarile domnului, dar concentrand atentia infofolitului erou de ocazie asupra unghiilor mari de la mainiile acoperite pana mai sus de incheieturi de manecile unei geci neagre, ponosite. Oferindu-si ajutorul, junele il trage pe domnul fumator intr-un ungher in care vantul nu indraznea sa bata si ii aprinde, razand copilaros, tigara. Fericirea inexplicabila a tanarului ii tasnea prin toti porii si era demascata de toate reactiile acestuia.
-Multumesc frumos! Daca ai fi stat in alt oras ne-am fi imprietenit. Ai un suflet bun.
Cuvintele tanarului au fost rapite de simplitatea cu care domnul cu mers leganat i-a spus vorbele acestea magulitoare. Dans rosu. Tenesii din panza ai baiatului s-au udat in forma de capete de spectatori intr-o sala de teatru. Partea intunecata, de la baza era parte din public, iar partea inca uscata dinspre limba pantofului parea o sala de teatru luminata, in plin spectacol. Spectacolul picioarelor lui care l-au dus in spectacolul asta natural.
18:16 minute. “Cel mai frumos 18:16 din viata mea” isi spune baiatul. Stalpii de iluminat simt minunatia ce se petrece afara si isi aprind timizi luminile galbejite oglindite in asfaltul umed. Pietoni grabiti traversau pe toate partile intersectiei, fetele morocanoase il priveau mirate pe cel care, pironit in rafala aia naturala radea in hohote de bucurie. Un amic trece pe langa copilarosul erou de ocazie, il saluta si fuge mai departe speriat de atat de inofensiva ploaie. Vantul a purtat intr-una din rafalele sale vorbele fascinate ale tanarului catre prietenul lui: “De ce alergi? Nu te grabi! E frumos afara!”. O alta rafala de vant aduse cu ea raspunsul pe un ton prietenos al amicului galopant: “Esti nebun la cap!”
Spectacolul s-a terminat. Lumina s-a stins pe incaltamintea infofolitului vesel, sau intr-o exprimare mai putin metaforica, tenesii lui erau uzi leoarca,insa nu-i pasa; primul gand la constatarea picioarelor ude a fost ca va veni un moment in care nu vor mai fi ude, insa nimeni si nimic acum n-ar putea sa-l faca in acel moment sa-si doreasca sa se lepede de urmele sursei fericirii lui deja cosmice.
O ora. O ora in care simturile tanarului s-au unit in crearea unui sentiment chatarctic, in creearea unei stari nemaipomenite, in acel loc, in acea intersectie in care toata natura zburda, in care ploaia a pus orasul in miscare in care masinile s-au inmultit animand atmosfera cu stergatoarele lor dansatoare, in care larma naturala i s-a infiltrat in sange sub forma de fericire. Pasii joviali ai domnisorului se indreapta acum spre gara, storcand pe rand apa, putin cate putin din tenesii-sala de spectacol. El nu va uita asta. Si eu am fost martora in urechea lui prin tot drumul asta al nebuniei si fericirii, drum care nu ar trebui sa demonstreze altceva decat ca fericirea este peste tot, in fiecare loc, in fiecare fapta. Noi trebuie s-o smulgem de acolo si s-o traim pana ne infloreste sufletul prin rasete nejustificate social. Au mai fost multe zile de toamna asa insa doar pe asta a stiut si a putut s-o traiasca asa. Multumesc doamna toamna, multumesc domnule vant, multumesc domnilor nori si multumesc intregii echipe de dansatori insufletiti de spiritul exploziv al unei agitatii de toamna.
Asta a fost ora lui. Asta a fost ora pentru care intreg universul si-a catalizat energiile. Asta a fost
de fapt, ora in care intreg universul ar fi avut de ce sa il invidieze pe acest copil.

Nonsens

Am trăit până acum crezând că însemn mai mult.
Nu însemn nimic
şi nici tu nu însemni.
Suntem secunde. Atât.

Eşti doar ce eşti tu.
Simţi doar ce simţi tu.
Singura ta certitudine esti tu.

tu esti unul...
unul din atâţia...

Şi, Doamne, mulţi au mai fost...