Treceți la conținutul principal

Haihui

Ştii ce? Realizez pe zi ce trece faptul
că sufletele noastre sunt nebune de-a binelea.
Cum să plece ele fără noi, aşa, de nebune
peste munţi şi ape, şi câmpii şi ceruri?
Şi noi? Noi stăm neputincioşi şi le privim
cum zboară pe deasupra omenirii.
Mult pe deasupra omenirii! Şi deasupra logicii şi raţiunii.
Zboară inconştiente într-o lume plină
de concepţii stupide şi idei preconcepute.
Ce-or să zică oamenii normali, aşezaţi,
când vor vedea dimineaţa la ştiri
două suflete zăpacite pe Everest,
sau zburând de-a lungul zidului chinezesc?
Dar ce ne pasă nouă? Noi... stăm înmărmuriţi şi le privim.
Ciudate suflete mai avem...
Să zboare ele aşa, fără să-ntrebe pe nimeni...
Dar măcar au grijă unul de altul:
se ţin de mână.

Comentarii

  1. Azi la prima ora am sarit strengareste peste toate conventiile,
    conventia de la Haga, ONU si cea pentru drepturile omului
    Si am tasnit spre stelele acelea paralele,
    Acum ma tin cu amandoua mainile de ele si imi balangan picioarele
    in aer, deasupra conventiilor.
    Acum eu sunt aici, dedesubt lumea cu regulile si deasupra stelele...
    Si fiindca e prea devreme pentru cafeaua ta de dimineata
    trimit gandul cu viteza luminii sa iti mangaie rasaritul
    Vezi ca viteza gandului poate fi mai mare decat viteza luminii
    Daca ajunge gandul inainte lumina trimite un S.O.S.
    in semn ca nu mai intelege nimic
    De pe pamant ii raspund licuricii nauci..clipoc-clipoc...
    sau clipic-clipic..S.O.S.
    Cand cobor de aici o sa fac si eu un sos...de inimi
    inima sote. Asta avem azi la pranz.
    Dar pana una alta continui sa imi balangan fiinta in inaltul acesta.
    Te astept sa te trezesti:)
    Va trebui sa il intrebam pe Albert, ce naiba e cu toata relativitatea asta!

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.youtube.com/watch?v=9MRYTB9wasA&feature=fvw

    RăspundețiȘtergere
  3. cineva care a vrut sa atinga norii15 februarie 2010, 07:22

    Am vrut sa iti trimit in dar o bucata de nor.
    N-am vrut sa vin gramada cu toti norii
    nici sa imi las gandurile agatate in mintea ta...
    Am vrut sa iti trimit un nor
    cald si usor
    si am adunat atatea ganduri gramada
    ca m-am trezit cu tot cerul plin de zapada.
    Acum se uita toti in sus sa vada
    cata nebunie o sa mai cada
    si ce dor de primavara se anunta la stiri
    si cine ascunde ceva in priviri
    si de ce a venit o alta ninsoare
    si fac unii cu altii prinsoare
    ca vremea e tare ciudata
    ca cine a mai pomenit vreodata
    sa ninga asa tare afara
    din simpla cauza de dor de primavara!

    RăspundețiȘtergere
  4. ce frumos! ar trebui sa existe mai multi oameni ca tine, care stiu ca nu numai lumea asta imediata, materiala conteaza... :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Repetitiv

Pornește, te rog, motoarele unei iubiri mecanice. Dereglează-mi toate credințele spunâdu-mi cuvinte pe care le voi uita. Înfige-mi un zâmbet în suflet și lasă-l acolo să-mi înflorească ființa. Voi susține etern că nu am nevoie de dragoste, precum un sărac demn care nu acceptă mila. Lasă-mă să simt că te vreau. Pleacă. Întoarce-te și pleacă iar. Îmi voi plimba palmele pe trupul tău citindu-te în Braille-ul dragostei mele. Am să te văd cum nimeni nu te va mai vedea niciodată. Îți voi arăta poarta dincolo de care vom trăi milenii comprimate în secunde. Nu are nimeni nevoie să oprească timpul, când timpul însuși va deveni singura logică a dragostei noastre mecanice. Putem să ne mințim că am fi nemuritori și să ne facem planuri care să ne verse zâmbete pe buze. Pe buze voi lua toate capitolele existenței tale. Te voi cunoaște atât de bine încât vei fugi. Îți voi citi viața din carta tipărită de privirile tale.  Mecanic, precum un cititor dependent. Lasă-mă să-l deduc pe Tolstoi din spatele…

Infatuare

Nu vreau să mai vorbesc despre obiecte; vreau să vorbesc abstract, să fiu poet
inteligent și dibaci. Să simt culorile
în pași de dans contemporan. Să-mi
plesnească violetu-n suflet și-n secundă.
Vreau să gândesc divinitatea și s-o
definesc în cuvinte pompoase.
Voi dovedi sacrul ce-mi picură între idei
și voi lăsa descrierile concrete pentru idioți.
Am zdrobit diferența dintre viitor și trecut
născându-mă și unificând prezentul în mine.
Pălmuiesc moartea și-o împing în necunoscut.
În mine zace istoria umanității și sensul
dintre particule. Eu sunt exteriorul meu și
muzica este arhitectul existenței fericite.
Voi defini dragostea într-un alt cuvânt
care nu există și pe care nu-l voi scrie acum.
Sunt important și privesc dincolo de realitate,
în idealul faptelor care se petrec simultan.
Cunosc haosul și gândesc starea de dinainte
să te naști. Experimentez limitele infinitului
și scuip disprețuitor peste orice semn de întrebare.
Sunt om numai pentru că oamenii mă văd așa,
învelit într-un trup vulgar cu mușchi, …

Poezia care și-a pierdut titlul undeva în ea însăși

Te iubesc invariabil, cât tot universul care este, de altfel, în expansiune. Te iubesc matematic, precis, la virgulă. Sau la virgulă se cheamă că te iubesc literar? Te iubesc cu neologisme, cu arhaisme și aer de munte, cu paronime și antonime. Te iubesc muzical, cu arii, (alt soi de dragoste matematică) cu simfonii și balade. Te iubesc în imagini vii, năvălind erotic, prin mine și, firește, mai ales prin tine. Te iubesc în conflict, în adulter, în greșeală, în lacrimi, în ură, în păcate, în inestetic și-n regret. Te iubesc în tinerețe, în rațiune, în nebunie, în copilărie,
în bătrânețe și-n moarte.