Treceți la conținutul principal

7 ganduri sau Jurnal urban


Merg în fiecare zi pe aceleaşi drumuri.
Niciodată nu îmi schimb traseul:
aceleaşi străzi, aceleaşi treceri de pietoni,
aceleaşi clădiri, aceleaşi case, aceiaşi oameni.
Nici nu mai sunt atent la ce se întâmplă în jur
când bat străzile care acum îmi par banale;
mă uit în jos şi cuget la gândurile mele inutile,
optimiste, irelevante, pesimiste şi josnice.
Umblu de atâta timp pe străzile astea,
încat gândurile mi s-au imprimat în asfalt.
Cu cât merg mai des pe ştiutul traseu,
cu atât îmi adâncesc gândurile în pavaj.
Am ajuns să nu mai pot merge
fără să mă gandesc la nimic.
Îmi citesc gândurile din asfalt, gândurile josnice.
Merg cu capul în pământ pe aleea cu gânduri,
Şi privirea-mi mătură fiecare idee întiparită pe trotuar.
Apoi imprim altele, peste cele măturate
Sau peste cele imprimate prea adânc; tot gânduri josnice.
Îmi citesc zilnic jurnalul minţii format
Din cugetari mârşave, josnice, tot cu privirea-n asflat.
Privirea - maşină de scris gânduri în asfalt...
De-acum am să merg uitându-mă la cer,
În speranţa că aşa voi avea în sfârşit gânduri măreţe.
Astfel, poate descopăr că pot tipări şi pe nori.

Comentarii

  1. Bine, obisnuiam sa scriu pe nori, pe cer, pe soare, pe luna, pe stele, pe constelatiile bine puse in pagina...
    Dar daca asa vrei tu,
    am sa scriu pe pietrele de pavaj,
    am sa fac ciorne pe fiecare bordura,
    voi nota ganduri pe toate trotuarele,
    voi lasa scrisori nesfarsite pe strazi..oh, gropile! ...
    gropile le voi folosi ca semne de punctuatie,
    bune sa sublinieze impiedicarile sufletului meu!
    O sa ma duc si pe autostrada, sa stii, ca nu imi ajunge orasul,
    o sa ma duc si in celalalt oras,
    si in tara cealalta si pe continentul celalalt,
    o sa iti scriu pe tot pamantul si daca nu ajunge o sa incerc si in adancul oceanului,
    peste tot, peste tot,
    pana o sa pricepi ca exista un singur loc unde scriu si se inscriu sufletele noastre:
    pe-un petic de cer.
    Vezi?...de-asta iti cer
    uita-te pe cer,
    pe pata ACEEA de cer,
    mai sus de orice nor,
    unde am scris un dor
    de aripa-n zbor.
    Acolo imi tin jurnalul secret
    usor desuet..
    uneori mai astept..
    uh, ce tare imi bate inima-n piept

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Repetitiv

Pornește, te rog, motoarele unei iubiri mecanice. Dereglează-mi toate credințele spunâdu-mi cuvinte pe care le voi uita. Înfige-mi un zâmbet în suflet și lasă-l acolo să-mi înflorească ființa. Voi susține etern că nu am nevoie de dragoste, precum un sărac demn care nu acceptă mila. Lasă-mă să simt că te vreau. Pleacă. Întoarce-te și pleacă iar. Îmi voi plimba palmele pe trupul tău citindu-te în Braille-ul dragostei mele. Am să te văd cum nimeni nu te va mai vedea niciodată. Îți voi arăta poarta dincolo de care vom trăi milenii comprimate în secunde. Nu are nimeni nevoie să oprească timpul, când timpul însuși va deveni singura logică a dragostei noastre mecanice. Putem să ne mințim că am fi nemuritori și să ne facem planuri care să ne verse zâmbete pe buze. Pe buze voi lua toate capitolele existenței tale. Te voi cunoaște atât de bine încât vei fugi. Îți voi citi viața din carta tipărită de privirile tale.  Mecanic, precum un cititor dependent. Lasă-mă să-l deduc pe Tolstoi din spatele…

Poezia care și-a pierdut titlul undeva în ea însăși

Te iubesc invariabil, cât tot universul care este, de altfel, în expansiune. Te iubesc matematic, precis, la virgulă. Sau la virgulă se cheamă că te iubesc literar? Te iubesc cu neologisme, cu arhaisme și aer de munte, cu paronime și antonime. Te iubesc muzical, cu arii, (alt soi de dragoste matematică) cu simfonii și balade. Te iubesc în imagini vii, năvălind erotic, prin mine și, firește, mai ales prin tine. Te iubesc în conflict, în adulter, în greșeală, în lacrimi, în ură, în păcate, în inestetic și-n regret. Te iubesc în tinerețe, în rațiune, în nebunie, în copilărie,
în bătrânețe și-n moarte.

Infatuare

Nu vreau să mai vorbesc despre obiecte; vreau să vorbesc abstract, să fiu poet
inteligent și dibaci. Să simt culorile
în pași de dans contemporan. Să-mi
plesnească violetu-n suflet și-n secundă.
Vreau să gândesc divinitatea și s-o
definesc în cuvinte pompoase.
Voi dovedi sacrul ce-mi picură între idei
și voi lăsa descrierile concrete pentru idioți.
Am zdrobit diferența dintre viitor și trecut
născându-mă și unificând prezentul în mine.
Pălmuiesc moartea și-o împing în necunoscut.
În mine zace istoria umanității și sensul
dintre particule. Eu sunt exteriorul meu și
muzica este arhitectul existenței fericite.
Voi defini dragostea într-un alt cuvânt
care nu există și pe care nu-l voi scrie acum.
Sunt important și privesc dincolo de realitate,
în idealul faptelor care se petrec simultan.
Cunosc haosul și gândesc starea de dinainte
să te naști. Experimentez limitele infinitului
și scuip disprețuitor peste orice semn de întrebare.
Sunt om numai pentru că oamenii mă văd așa,
învelit într-un trup vulgar cu mușchi, …