Treceți la conținutul principal

Blestem (Ură-n versuri sau L-am iubit pe Shakespeare)



să te ia dracu-n casa lui
să-ţi lege mâinile cu sfoară
să-ţi bată drept în frunte-un cui
şi să te picure cu ceară.
să dormi pe pat de mortăciuni
să te sufoci sute de ani
s-ajungi să crezi doar în minuni
s-ai nasul ros de şobolani.
să-ţi smulgă michiduţă-ncet
dinţii cu-n cleşte ruginit
să-ti bage cinci cuţite-n piept
şi-n gât al şaselea cuţit.
tendoanele să-ţi scoată cu-n patent
în timp ce dracul se amuză tare
să-ţi prindă picioarele-n ciment
şi peste răni să-ţi toarne sare.
şi toate degeţelele pe rând
cu-n foarfec vechi şi bont să-ţi taie,
să-ţi plângă chiar şi plânsu-n gând
în timp ce sângele-ţi şiroaie.
să-ţi smulga dracu' muşchii de pe oase
să-ţi dea ciocane-n ce-ai mai sfânt
gura cu-n ac de la cizmar ţi-o coase
şi pielea sa-ţi jupoaie rând cu rând.
şi când din tine-a mai rămas doar mintea
şi tot ce simţi e doar căinţă
să-ţi toarne diavolu-n cuget -să nu stea-
întreag-a lumii suferinţă.
sa-ţi fiarbă ochii-ntr-un ibric.
asta să fie viaţa fară de sfarsit:
din toatele sa nu mai ştii nimic
să doară tot la infinit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Repetitiv

Pornește, te rog, motoarele unei iubiri mecanice. Dereglează-mi toate credințele spunâdu-mi cuvinte pe care le voi uita. Înfige-mi un zâmbet în suflet și lasă-l acolo să-mi înflorească ființa. Voi susține etern că nu am nevoie de dragoste, precum un sărac demn care nu acceptă mila. Lasă-mă să simt că te vreau. Pleacă. Întoarce-te și pleacă iar. Îmi voi plimba palmele pe trupul tău citindu-te în Braille-ul dragostei mele. Am să te văd cum nimeni nu te va mai vedea niciodată. Îți voi arăta poarta dincolo de care vom trăi milenii comprimate în secunde. Nu are nimeni nevoie să oprească timpul, când timpul însuși va deveni singura logică a dragostei noastre mecanice. Putem să ne mințim că am fi nemuritori și să ne facem planuri care să ne verse zâmbete pe buze. Pe buze voi lua toate capitolele existenței tale. Te voi cunoaște atât de bine încât vei fugi. Îți voi citi viața din carta tipărită de privirile tale.  Mecanic, precum un cititor dependent. Lasă-mă să-l deduc pe Tolstoi din spatele…

Poezia care și-a pierdut titlul undeva în ea însăși

Te iubesc invariabil, cât tot universul care este, de altfel, în expansiune. Te iubesc matematic, precis, la virgulă. Sau la virgulă se cheamă că te iubesc literar? Te iubesc cu neologisme, cu arhaisme și aer de munte, cu paronime și antonime. Te iubesc muzical, cu arii, (alt soi de dragoste matematică) cu simfonii și balade. Te iubesc în imagini vii, năvălind erotic, prin mine și, firește, mai ales prin tine. Te iubesc în conflict, în adulter, în greșeală, în lacrimi, în ură, în păcate, în inestetic și-n regret. Te iubesc în tinerețe, în rațiune, în nebunie, în copilărie,
în bătrânețe și-n moarte.

Infatuare

Nu vreau să mai vorbesc despre obiecte; vreau să vorbesc abstract, să fiu poet
inteligent și dibaci. Să simt culorile
în pași de dans contemporan. Să-mi
plesnească violetu-n suflet și-n secundă.
Vreau să gândesc divinitatea și s-o
definesc în cuvinte pompoase.
Voi dovedi sacrul ce-mi picură între idei
și voi lăsa descrierile concrete pentru idioți.
Am zdrobit diferența dintre viitor și trecut
născându-mă și unificând prezentul în mine.
Pălmuiesc moartea și-o împing în necunoscut.
În mine zace istoria umanității și sensul
dintre particule. Eu sunt exteriorul meu și
muzica este arhitectul existenței fericite.
Voi defini dragostea într-un alt cuvânt
care nu există și pe care nu-l voi scrie acum.
Sunt important și privesc dincolo de realitate,
în idealul faptelor care se petrec simultan.
Cunosc haosul și gândesc starea de dinainte
să te naști. Experimentez limitele infinitului
și scuip disprețuitor peste orice semn de întrebare.
Sunt om numai pentru că oamenii mă văd așa,
învelit într-un trup vulgar cu mușchi, …