Treceți la conținutul principal

Dragă domnule Rebreanu,



Intenţionam pentru început să vă spun că am găsit-o însă ar părea o afirmaţie lipsită de veridicitate în condiţiile în care trăiesc vremuri când dragostea Aceea zace pentru majoritatea oamenilor acoperită de o pătură sufocantă de superficialitate. Aşadar voi încerca prin umilul meu limbaj să argumentez.
Trebuie, prin urmare să vă mărturisesc cu sincere emoţii faptul că privirea ei spunea totul. Nu exista atunci niciun cuvânt sau faptă care să aibă vreun impact mai puternic decât privirea din acea seară în care ea îmi cântase la chitară şi în care viaţa răcnea din toţi rărunchii "nu există moment mai fericit ca ăsta". Când ea cântă "hate me" lângă tine nu poţi sub nicio formă rămane neclintit şi îţi dai seama că practic niciun munte pe care l-ai văzut, niciun cârd de pescăruşi urlând gălăgioşi pe blocul de vis-a-vis, nicio chitară auzită înainte (nici măcar cea a lui Hendrix), nicio dragoste de până atunci nu au însemnat viaţă. Viaţa e acum în privirea ei, în foile cu partituri împrăştiate pe lângă picioarele ei stând turceşte.
Ştiu că am mai spus-o, însă cântă la chitară. Mă voi opri, cu sau fără voia dumneavoastră asupra acestui aspect: atunci când îşi trece degetele cu graţie pe deasupra coardelor îmi aruncă în urechi bucăţi sonore din rai. Am o dilemă: mă întreb dacă Dumnezeu va avea vreodată ocazia să mă vadă aşa pentru că singurul Om care mă poate vedea cum sunt acum este ea. Şi dacă Dumnezeu poate, atunci nu mai ştiu să fac diferenţa dintre Ei.
Ca să fiu sincer, nu am nevoie de un Dumnezeu cu barbă lungă care să stea cu mainile încrucişate să-mi privească tăcut şi poruncitor viaţa, de unul care mă va izgoni din rai pentru că am muşcat dintr-un măr ci de unul care îmi dăruieşte experienţa tuturor merelor din lume,  de unul care să mă strângă în brațe, de unul cu care să fac dragoste, de unul care nu stă impasibil numărând greşeli,  de unul care îmi cântă la chitară că mă va iubi mereu. Acum văd diferenţa dintre Ei.

Cu etern respect şi profundă admiraţie.
Al dumneavoastră posibil Adam.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Repetitiv

Pornește, te rog, motoarele unei iubiri mecanice. Dereglează-mi toate credințele spunâdu-mi cuvinte pe care le voi uita. Înfige-mi un zâmbet în suflet și lasă-l acolo să-mi înflorească ființa. Voi susține etern că nu am nevoie de dragoste, precum un sărac demn care nu acceptă mila. Lasă-mă să simt că te vreau. Pleacă. Întoarce-te și pleacă iar. Îmi voi plimba palmele pe trupul tău citindu-te în Braille-ul dragostei mele. Am să te văd cum nimeni nu te va mai vedea niciodată. Îți voi arăta poarta dincolo de care vom trăi milenii comprimate în secunde. Nu are nimeni nevoie să oprească timpul, când timpul însuși va deveni singura logică a dragostei noastre mecanice. Putem să ne mințim că am fi nemuritori și să ne facem planuri care să ne verse zâmbete pe buze. Pe buze voi lua toate capitolele existenței tale. Te voi cunoaște atât de bine încât vei fugi. Îți voi citi viața din carta tipărită de privirile tale.  Mecanic, precum un cititor dependent. Lasă-mă să-l deduc pe Tolstoi din spatele…

Infatuare

Nu vreau să mai vorbesc despre obiecte; vreau să vorbesc abstract, să fiu poet
inteligent și dibaci. Să simt culorile
în pași de dans contemporan. Să-mi
plesnească violetu-n suflet și-n secundă.
Vreau să gândesc divinitatea și s-o
definesc în cuvinte pompoase.
Voi dovedi sacrul ce-mi picură între idei
și voi lăsa descrierile concrete pentru idioți.
Am zdrobit diferența dintre viitor și trecut
născându-mă și unificând prezentul în mine.
Pălmuiesc moartea și-o împing în necunoscut.
În mine zace istoria umanității și sensul
dintre particule. Eu sunt exteriorul meu și
muzica este arhitectul existenței fericite.
Voi defini dragostea într-un alt cuvânt
care nu există și pe care nu-l voi scrie acum.
Sunt important și privesc dincolo de realitate,
în idealul faptelor care se petrec simultan.
Cunosc haosul și gândesc starea de dinainte
să te naști. Experimentez limitele infinitului
și scuip disprețuitor peste orice semn de întrebare.
Sunt om numai pentru că oamenii mă văd așa,
învelit într-un trup vulgar cu mușchi, …

Poezia care și-a pierdut titlul undeva în ea însăși

Te iubesc invariabil, cât tot universul care este, de altfel, în expansiune. Te iubesc matematic, precis, la virgulă. Sau la virgulă se cheamă că te iubesc literar? Te iubesc cu neologisme, cu arhaisme și aer de munte, cu paronime și antonime. Te iubesc muzical, cu arii, (alt soi de dragoste matematică) cu simfonii și balade. Te iubesc în imagini vii, năvălind erotic, prin mine și, firește, mai ales prin tine. Te iubesc în conflict, în adulter, în greșeală, în lacrimi, în ură, în păcate, în inestetic și-n regret. Te iubesc în tinerețe, în rațiune, în nebunie, în copilărie,
în bătrânețe și-n moarte.