Treceți la conținutul principal

În casa pisicilor (acrobaţiile unor feline sedentare)



Pisica albă cu trei-patru pete negre aruncate pe blană şi coadă stufoasă tot de culoarea smoalei, al cărei nume nu-l voi dezvălui întrucât insistă să-şi păstreze anonimatul, se spală sub masa prăfuită de sticlă. Îşi trece drăgălaş lăbuţa pufoasă peste figură în timp ce-şi lasă capul uşor mijind ochişorii a alint sub propria mângâiere.
Pisica neagră stă tolănită bătrâneşte cu lăbuţele sub ea pe pătura pufoasă de pe salteaua cu rol de pat. Din când în când îşi ridică privirea curioasă spre geamul deschis pe care pătrund nestingherite rafale de vânt tomnatic. Este toamnă. O toamnă care îmi aprinde mintea, care mi se strecoară în simţuri şi iese în exterior sub formă de cuvinte. Afară, asfaltul care şerpuieşte printre clădiri este umed. Oamenii merg gârboviţi pe străzi, întristaţi parcă de toamna asta târzie şi apăsătoare care a învelit oraşul în răceală.
Pisica albă îşi ia elan, îşi încordează muşchii şi se avântă într-un salt felin, plutind şi oprind parcă timpul în zborul ei spre calorifer, către pervazul geamului deschis. Eşuează lamentabil alunecând şi aterizează înapoi pe parchetul cafeniu al camerei în care locuim. Rămâne şocată şi stânjenită uitându-se cu jind şi furie spre geam. Din neputinţă şi teamă de un alt eşec începe să se spele în ritm alert. Pisica neagră o urmăreşte parcă amuzată. Am uitat să specific, însă nici pisica neagră nu doreşte, din diverse motive, să îi scriu numele aici. Între noi fie vorba are un nume, nu foarte onorabil pentru o fiară din neam cu gheparzii care se caţără prin copaci şi vânează antilope. Bine, el nu vânează nimic în afară de bobiţele Royal Canin pe care le smulge din castronaş ronţăindu-le din zbor şi de măslinele în urmărirea cărora tropăie disperat prin casă.
Uitând de momentul jenant, pisica albă merge spre pisica neagră şi se aşează faţă în faţă cu ea, în aceiaşi poziţie, creând ideea unei oglinzi defecte. Se privesc în ochi şi par că, înainte de un somn leneş, pisicesc, vorbesc despre tentativa de zbor a ultimului venit pe saltea.
***
Iată că au trecut douăzeci şi patru de ore de la eşecul pisicii albe. Norii au avut răgaz să plece şi cerul înseninat sporeşte pofta de joacă a motanilor. Pisica neagră îşi pândeşte surata din dreptul măsuţei prăfuită de sticlă. Stă pitită după un picior al măsuţei, şi îşi mişcă coapsele dintr-o parte în alta a nerăbdare. Momentul atacului a sosit şi porneşte cu avânt spre pisica albă pe care o înşfacă jucăuş de spate după care se rostogolesc împreună într-o luptă simulată. Aleargă una după alta în hol, apoi în bucătărie într-o poftă de joacă senzaţională însă neobişnuită pentru două mâţe în vârstă de şase ani. Neştiind că eu dispun de Animal Planet, ei încearcă să mă mintă că sunt prădători de elită purtându-şi în galop siluetele grăsane şi greoaie. Ai spune că sunt două ghemotoace imense de blană care se rostogolesc de colo-colo. De multă vreme s-a înrădăcinat în mine ideea că pisica albă, neştiind că este grasă crede despre ea că ar fi o gazelă elegantă şi epatează ţopăind prin casă nestingherită, ba chiar cu o oarecare dorinţă de a fi admirată.
Prietenia care le leagă este însă formidabilă. Dincolo de agitaţia asta de toamnă blândă au fost momente în care se înghesuiau una în alta în locul unde dormeau sau când din fotoliu venea pe pat una dintre ele fiind convinsă că cealaltă nu se descurcă foarte bine să se spele. Şi o lingea din cap până-n picioare iar apoi, recunoscătoare, pisica proaspăt curăţată îi întorcea serviciul.
S-au liniştit acum. Pisica albă se plimbă leneş până în hol, miaună scurt şi arcuit de câteva ori la uşa de la baie (este un obicei mai vechi pe care nu l-am înţeles niciodată)şi apoi merge hotărâtă spre pervazul geamului deschis. Îşi ia elan, îşi încordează muşchii şi se avântă într-un salt felin, plutind şi oprind parcă timpul în zborul ei spre calorifer către pervazul geamului deschis. Pisica neagră o urmăreşte parcă amuzată de o vagă amintire din ziua precedenta. Tropăială scurtă pe calorifer, apoi pe pervaz şi saltul este făcut ca la carte.
După încercarea reuşită care îmi aduce aminte de atleţii săritori în înălţime care la prima încercare dărâmă bara iar apoi îşi bat propriul record, pisica albă coboară satisfăcută şi se îndreapta spre saltea pentru un alt somn pisicesc: parte din rutina zilnică a motanilor aceştia fenomenali.
Vântul rece adie uşor. Afară asfaltul care şerpuieşte printre clădiri s-a zvântat, oamenii par mai liniştiţi iar în cameră este dezordine, dar este cea mai frumoasă dezordine din lume.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Repetitiv

Pornește, te rog, motoarele unei iubiri mecanice. Dereglează-mi toate credințele spunâdu-mi cuvinte pe care le voi uita. Înfige-mi un zâmbet în suflet și lasă-l acolo să-mi înflorească ființa. Voi susține etern că nu am nevoie de dragoste, precum un sărac demn care nu acceptă mila. Lasă-mă să simt că te vreau. Pleacă. Întoarce-te și pleacă iar. Îmi voi plimba palmele pe trupul tău citindu-te în Braille-ul dragostei mele. Am să te văd cum nimeni nu te va mai vedea niciodată. Îți voi arăta poarta dincolo de care vom trăi milenii comprimate în secunde. Nu are nimeni nevoie să oprească timpul, când timpul însuși va deveni singura logică a dragostei noastre mecanice. Putem să ne mințim că am fi nemuritori și să ne facem planuri care să ne verse zâmbete pe buze. Pe buze voi lua toate capitolele existenței tale. Te voi cunoaște atât de bine încât vei fugi. Îți voi citi viața din carta tipărită de privirile tale.  Mecanic, precum un cititor dependent. Lasă-mă să-l deduc pe Tolstoi din spatele…

Poezia care și-a pierdut titlul undeva în ea însăși

Te iubesc invariabil, cât tot universul care este, de altfel, în expansiune. Te iubesc matematic, precis, la virgulă. Sau la virgulă se cheamă că te iubesc literar? Te iubesc cu neologisme, cu arhaisme și aer de munte, cu paronime și antonime. Te iubesc muzical, cu arii, (alt soi de dragoste matematică) cu simfonii și balade. Te iubesc în imagini vii, năvălind erotic, prin mine și, firește, mai ales prin tine. Te iubesc în conflict, în adulter, în greșeală, în lacrimi, în ură, în păcate, în inestetic și-n regret. Te iubesc în tinerețe, în rațiune, în nebunie, în copilărie,
în bătrânețe și-n moarte.

Infatuare

Nu vreau să mai vorbesc despre obiecte; vreau să vorbesc abstract, să fiu poet
inteligent și dibaci. Să simt culorile
în pași de dans contemporan. Să-mi
plesnească violetu-n suflet și-n secundă.
Vreau să gândesc divinitatea și s-o
definesc în cuvinte pompoase.
Voi dovedi sacrul ce-mi picură între idei
și voi lăsa descrierile concrete pentru idioți.
Am zdrobit diferența dintre viitor și trecut
născându-mă și unificând prezentul în mine.
Pălmuiesc moartea și-o împing în necunoscut.
În mine zace istoria umanității și sensul
dintre particule. Eu sunt exteriorul meu și
muzica este arhitectul existenței fericite.
Voi defini dragostea într-un alt cuvânt
care nu există și pe care nu-l voi scrie acum.
Sunt important și privesc dincolo de realitate,
în idealul faptelor care se petrec simultan.
Cunosc haosul și gândesc starea de dinainte
să te naști. Experimentez limitele infinitului
și scuip disprețuitor peste orice semn de întrebare.
Sunt om numai pentru că oamenii mă văd așa,
învelit într-un trup vulgar cu mușchi, …