Treceți la conținutul principal

Ridică-te-n picioare și luptă





Ridică-te-n picioare și luptă!
-piesă într-un act-
de Ionuț Buruiană










Moto: ”Dacă ura ta ar putea fi transformată în electricitate, ar aprinde întreaga lume.”





Personajele:
Mendeleev: Cincizeci și șase de ani.Este la vârsta la care constată rapiditatea cu care se desfășoară totul. Nu mai are timp de pierdut. Este tranșant, inteligent, detestă ceea ce el consideră a fi mediocritate. Arțăgos, insuportabil. Își cunoaște intelectul și caută mereu să aibă dreptate. Detestă impertinența. Adoră competițiile.  
Tesla:  Douăzeci și opt de ani. Nicidecum un individ la fel de cultivat ca domnul Mendeleev. Un tânăr promițător și, evident, tupeist. Nu arată nicio formă de respect pentru nimic; pare că sfidează tot. Este arogant. Este sarcastic. Detestă lașitatea.

Mendeleev și Tesla sunt pseudonimele pe care cele două personaje le-au ales pentru a-i reprezenta, cumva, în fața morții.
Se urăsc din primul moment în care s-au văzut. Un conflict instantaneu care i-a aruncat în rolurile acelora care se urăsc de moarte. Se cunosc de patru luni. Niciunul dintre ei nu ar avea absolut niciun regret dacă celălalt ar muri. Hotărăsc să joace un joc în urma căruia unul dintre ei să moară.


Cele două personaje se află într-o cameră de hotel din Cambridge. Mobilier modern. Două fotolii, o canapea de salon, o masă, televizor cu ecran plat, o măsuță din sticlă pe care sunt două pahare de cognac, o sticlă Camus Cognac Cuvee, două buletine și două cutii de pastile Xanax.. În cameră este un trepied pe care se află o cameră care va filma întreaga întâmplare

 

Singurul act


Mendeleev se întoarce în cameră. Se poate înțelege că a fost la toaletă înainte de a începe. În camera de hotel se simte o tensiune cumplită. Fiecare privire pe care o schimbă cei doi este cruntă. Pur și simplu se urăsc. Tesla stă arogant și sfidător pe un fotoliu. Soarbe din paharul de cognac după ce verifică dacă mai este cald. Mendeleev se uită la Tesla așteptând să vadă dacă nu merge să pornească aparatul de filmat. Tesla îl ignoră. Mendeleev merge la cameră și caută butonul pe care să apese să pornească filmarea. Nu găsește.

Mendeleev: De unde dracu' se pornește ăsta? Zi domnule, de unde se pornește drăcia asta!
Tesla: (sarcastic) N-am nici cea mai vagă idee.
Mendeleev: Te detest cu toată puterea mea.
Tesla: Sentimentul e reciproc dar pe mine nu mă consumă atât de tare.
Mendeleev: Hai să facem treaba asta. (serios) Chiar nu mi-ar plăcea să te strâng de gât. Lasă glumele idioate și vino să mă ajuți.
Tesla: Fizic n-aș avea nevoie de mai mult de două minute ca să nu mai exiști. (ajunge la cameră și începe să caute și el REC-ul) N-am înțeles niciodată impertinența bătrânilor. Tinerii sunt impertinenți pentru că se pot apăra... (către aparat) Bun... Întâi se pornește, domnule. (caută Rec-ul) Dar bătrânii de ce sunt impertinenți? Caută milă și-o denumesc respect. (nu găsește Rec-ul) Nu știu unde e ăla. (scoate telefonul, sună și vorbește calm) Bună ziua. Am închiriat acum douăzeci de minute o cameră de luat vederi de la dumneavoastră. Am o întrebare care poate pare stupidă, dar nu mă pricep foarte bine: unde este butonul de Rec.? Ah, am înțeles. (deschide un capac de pe o parte a camerei de luat vederi) Pe cuvânt de onoare că nu l-am văzut. Și când o pornesc înregistrează și pe server? Am înțeles. Bine, bine... Vă mulțumesc frumos. Sper să fie bună. O seară bună și dumneavoastră.
Mendeleev: Ești complet stupid, tinere. (se îndreaptă spre fotolii. Tesla verifică dacă e bine încadrată imaginea)
Tesla: E bine...
Menteleev: (continuă) Tu zici să luăm cameră și habar n-ai ce-i aia.
Tesla: Am venit cu ideea asta ca să nu fim acuzați de omor. (vine și el spre fotolii) Dar poate ești prea bătrân să mai faci diferența între un regizor și un operator. (se așează amândoi pentru interviu)
Mendeleev: Tu nu ești regizor.
Tesla: Sunt doar regizorul acestei întâlniri. De două-trei luni, de când ne cunoaștem tot regizez.
Mendeleev: (către Tesla, apoi la cameră) Nesimțit... Bună ziua. Această înregistrare va ajunge în mâna unei echipe de polițiști care vor veni în cursul zilei de astăzi să constate un suicid. Suntem în data de 7 ianuarie 2014, ora optsprezece și cincizeci și șapte de minute. Ne aflăm la Cambridge city Hotel, la camera 324. Este a treia noastră întâlnire. Când ne-am întâlnit prima oară, acum patru luni, ne-am urât instantaneu. Iremediabil. (Tesla arată că se plictisește) De patru luni de zile trăim cu senzația că am putea să-l omorâm pe celălalt fără nici cea mai mică urmă de regret. Luând în calcul două fapte - unu: că ideea unei crime este extrem de tentantă pentru amândoi, dar ar priva pe cineva de libertate; și doi: că simțind amândoi că celălalt este un excrement și că trebuie eradicat, am ajuns la concluzia că vom duce o luptă la nivel intelectual. Astăzi am pornit o discuție, iar atunci când unul dintre noi alege să o părăsească, din orice motiv, va lua decizia onorabilă de a se sinucide. Lupta va fi dusă așa. Va fi fără-ndoială o crimă, dar suicidul va contrazice crima. Undeva legea e incompletă.
Tesla: Căcaturi. Ne lungim o sută de ani ca să-ți etalezi tu oratoria și emfaza de dictator. Scurt: în seara asta, în urma acestei discuții unul dintre noi se va sinucide. Filmăm, ca acela care va supraviețui să dea camera polițiștilor care vor constata suicidul și să își vadă liniștit de viața lui. Ce se filmează acum se transmite live și pe un server care înregistrează filmarea și o urcă pe un site. Este un duel, fără-ndoială. Dar este un duel al timpurilor noastre. Avem aici, pe masă, buletinele după care vom fi identificați. Nu ne vom spune numele reale pentru că poliția oricum le va avea. În rarele momente când vom vrea să ne folosim numele, vom folosi pseudonime. Eu am ales să fiu Tesla...
Mendeleev: Iar eu am ales să fiu Mendeleev.
Tesla: (pauză. Tesla îi aruncă o privire tăioasă dar nu-i spune nimic. Continuă) Tot aici avem și două sute de tablete de Xanax cumpărate ilegal de acela dintre noi care se va sinucide cu ele. (către Mendeleev) Cam asta ar fi, nu?
Mendeleev: Nici nu văd ce sens are să mai începem. Ar trebui, pur și simplu să iei pastilele alea și să terminăm naibii cu tot. Mi-e silă să fiu în aceeași încăpere cu tine.
Tesla: Tu ai avut o mamă vreodată?
Mendeleev: Ai început din pom.
Tesla: Răspunde-mi la întrebare.
Mendeleev: Nu înțeleg ce rost are întrebarea asta.
Tesla: Deja abandonezi conversația? Poate că ar trebui să iei tu pastilele. Le iei cu cognac sau îți aduc apă.
Mendeleev: Da, am avut o mamă.
Tesla: A murit?
Mendeleev: Da.
Tesla: Acum e o femeie norocoasă. Nu mai are de ce să-și amintească în fiecare zi mama cărui bătrân ciufut și inflexibil, este.
Mendeleev: Cel mai mult urăsc la tine impertinența. Te face dezgustător de mic. Nici nu-mi vine să cred că pierd vremea cu un mucos. Mă tem că nu vom ajunge niciodată la o conversașie reală.
Tesla: Oricum, cred că a fost o mamă tare nefericită. Copii ai?
Mendeleev: (scurt) Da.
Tesla: Îi compătimesc.
Mendeleev: Vrei să trecem peste partea asta în care ești previzibil?
Tesla: Sunt convins că ai făcut militărie cu ei, nu glumă... Citiți clasicii! Fără Dostoevski nu poți să te caci ca un om împlinit dimineața. Literatură grea ca să-și dezvolte apetitul pentru intelectualitate. Greșesc?
Mendeleev: Ești o greșeală.
Tesla: (ironic) Faci pași mici dar siguri. Bătrânește. Nu știu dacă ai unul sau mai mulți copii -nici nu mă interesează- dar știu sigur că sunt ceva avocați sau doctori sau ambasadori. Nu le-ai dat nicio șansă să se rateze, așa-i?
Mendeleev: Cred că porți cu tine gândirea asta de pe băncile liceului. Cine vrea să se rateze? De ce-ar vrea cineva să se rateze? E firesc să vrei să reușești în viață.
Tesla: Dacă ai un tată care a reușit în viață și care ți-a impus și ție asta de când te știi, cred că singurul lucru pe care ți-l poți dori cu adevărat este să te ratezi. Nu pari un tată foarte iubitor.
Menteleev: Habar n-ai ce vorbești!
Tesla: Când i-ai zis ultima oară copilului tău că-l iubești?
Mendeleev: Am cinci copii.
Tesla: (se enervează. Vrea să afle cât mai puține date despre adversarul său) Nu mă interesează asta! De ce mama mă-sii mi-ai spus?! Nu mă interesează de tine, nu mă interesează de familia ta. Ești manipulator și meschin.
Mendeleev: Bătrânește...
Tesla: Când i-ai spus ultima oară unuia dintre ei că îl iubești?
Mendeleev: Nu-mi amintesc.
Tesla: Domnul morocănos este de fapt frustrat că nu știe să-și manifeste dragostea. Dar poate că domnul morocănos nu știe ce este dragostea...
Mendeleev: Devii obraznic și idiot. Chiar devii idiot! Păi cum poți tu, un copil, să-mi spui că nu știu ce-i aia dragostea? Cum îți permiți asemenea obrăznicie? Dar tu știi ce este dragostea?
Tesla: Cred că știu mai bine decât tine.
Mendeleev: Ei, știi pe dracu'! Nu știi nimic. Dacă dai ca un iepure din cur, aia nu se cheamă dragoste. Dragostea înseamnă respect și familie. Înseamnă să știi să renunți și să reconstruiești. Înseamnă responsabilitate. Pariez că tu n-ai copii. Ce știi tu?! Știi să schimbi scutecele? Știi cum se simte aia?
Tesla: Nu-mi dau seama pentru ce ar trebui să știu? Să aduc o viață într-o mare de idioți și să nu fiu capabil să-i ofer alte opțiuni?
Mendeleev: Aroganța asta... Mă abțin să-ți dau un scaun în cap. Știu că aș schimba următorii douăzeci de ani de libertate pe satisfacția aia.
Tesla: Bea o gură de cognac. Poate te mai calmezi puțin.
Mendeleev:  (își continuă ideea) Dar de ce nu faci un favor lumii și pleci singurel de-aici?
Tesla: Dar nu pot pleca înainte să se termine conversația.
Mendeleev: Știi bine la ce m-am referit.
Tesla: Da, dar nu știu cum e să miroși căcatul unui bebeluș care nu a avut alegerea de a se naște.
Mendeleev: Nici tu nu ai avut alegerea să te naști. Dacă tot ești atât de înverșunat, de ce mai stai aici? Ești un ipocrit.
Tesla: Nu sunt.
Mendeleev: Ăsta nu-i un argument.
Tesla: Nu am nevoie de un argument. Nu sunt ipocrit.
Mendeleev: Iartă-mă că am îndrăznit să te jignesc. Chiar retrag ce-am spus. Dar cum îmi poți spune mie orice despre dragoste când tu nu ai puterea să faci un copil pe care să-l iubești.
Tesla: Nu vreau un copil.
Mendeleev: Vorbești despre dragoste și n-ai habar ce înseamnă. Ești naiv, nu ipocrit.
Tesla: Se poate. Dar sunt curios: dacă aș fi avut până acum un copil, oare ar fi fost mai fericit decât au fost ai tăi când erau mici?
Mendeleev: Nu o să știm niciodată asta.
Tesla: (pauză) Just. Aici e punctul tău forte: că ai făcut copii fără să gândești și că...
Mendeleev: Păi nu am gândit, am simțit, copil prost!
Tesla: Începusem să am anumite pretenții de la tine...
Mendeleev: Ce pretenții să ai? Cine ești tu să ai pretenții? Câți ani ai spus că ai?
Tesla: Douăzeci și opt.
Mendeleev: La douăzeci și opt de ani nici nu știi să ai pretenții. Încă știi prea puține. Ascultă-mă ce-ți spun, că știu mai bine.
Tesla: Și acum partea când îmi povestești despre tine când erai de vârsta mea, așa-i?
Mendeleev: Nesimțirea asta a copiilor mă scoate din minți.
Tesla: Nu sunt tocmai copil.
Mendeleev: Ba exact copil ești! Uite că-ți adresez și eu aceeași întrebare -îți urmez exemplul: tu ai mamă?
Tesla: Da.
Mendeleev: A fost alcoolică?
Tesla: Poftim?
Mendeleev: Te întreb dacă e alcoolică.
Tesla: Nu.
Mendeleev: Se droghează? A murit?
Tesla: (ezită) Nu, nu, nu. Dacă urmează gluma răsuflată și monotonă cu buna creștere, oprește-te. E copilăresc.
Mendeleev: Dar tu nu ești prost aproape deloc. Doar extrem de nesimțit.
Tesla: (pauză. Tesla caută un răspuns) Vârsta nu ascunde nesimțirea, să știi. Nu o maschează și nu o justifică în niciun fel. Dacă eu sunt nesimțit, tu ești la fel de nesimțit ca și mine. Mai frustrat, poate. Dar la fel de nesimțit. Cum e viața sexuală?
Mendeleev: Nu fi porc!
Tesla: Serios: cum e?
Mendeleev: E bună, mulțumesc.
Tesla: E?
Mendeleev: E.
Tesla: (cu sensul de abundență)E... sau (cu sensul de abstinență) e...
Mendeleev: E, stai liniștit.
Tesla: Sunt liniștit. Nu încep să se rărească erecțiile? Adică, da, ai dreptate: eu n-am experimentat bătrânețea. Dar întreb.
Mendeleev: Eu nu sunt bătrân.
Tesla: Nițel ramolit. Ai șaizeci?
Mendeleev: Nu.
Tesla: Dar cât?
Mendeleev: Cincizeci și șase.
Tesla: Ei, asta e! N-ai șaizeci, ai cincizeci și șase! Se duce repede, așa-i? Nici nu știi când erai copil... Când te chema mami în casă... Ai fost și tu copil, nu? Sper că n-ai fost dintotdeauna un bătrân arogant și îngust.
Mendeleev: La aproape șaizeci de ani am făcut ceva cu viața mea, da?!
Tesla: Și cam aia rămâne... Îți bate ceasul mai repede, copiii tăi sunt cum ai vrea tu să fii... Tinerii te frustrează, femeile nu-ți mai provoacă niciun sentiment... Sau ești un bătrânel pervers? (râde în hohote) Ești un bătrânel pervers?! (râde și mai tare) Să știi că nu vreau să filmăm un material pornografic aici. Să-ți iei gândul. De când te-am văzut prima oară, cu mutra aia a ta serioasă m-am gândit că ai putea să fii un bătrânel cu o minte murdară... Ți-ai făcut familie doar ca să îți ascunzi homosexualitatea? Sau pedofilia? Aveai de clădit o carieră; îți trebuia o acoperire, așa-i? Cinci acoperiri! (râde)
Mendeleev: Nu ești altceva decât un copil prost crescut.
Tesla: Dar să știi că nu-i o rușine să fii homosexual... Deși la cum arăți...
Mendeleev: Mai grobian de-atât cu greu se poate.
Tesla: Cu pieile atârnate pe lângă corp... Cum e cu pieile, domnule... Mendeleev? Cum e să te uiți în oglindă și să vezi cum te degradezi? Să vezi cum mori treptat și apoi să intri în competiții cu tineri pe care-i faci să se sinucidă?
Mendeleev: Ești bolnav!
Tesla: Eu nu sunt bolnav. Eu doar am vrut să filmăm asta. Dar mi se pare că în dorința ta nebună de a mai respira o gură din tinerețe, cauți să o ucizi. Sufoci tot ce e în jurul tău și nu lași nimic să-ți scape.
Mendeleev: Tu ești manipulator acum.
Tesla: Învăț repede.
Mendeleev: Amândoi vrem să câștigăm jocul ăsta.
Tesla: Dar îl voi câștiga doar eu.
Mendeleev: Cum e să vrei să-i trezești unui om dorința să moară?
Tesla: Știi la fel de bine ca și mine.
Mendeleev: Da, dar eu știu ce anume din tine vreau să omor. Vreau să omor idioțenia și superioritatea și suficiența. Tu încerci să mă faci să pierd arătându-mi că am îmbătrânit, spunându-mi că am hemoroizi și burtă.
Tesla: Nu ți-am spus nimic de hemoroizi.
Mendeleev: Am hemoroizi. Uite, mai ai un atu. Încerci să mă faci să mă simt bătrân și inutil, pentru ca apoi să cedez. Ce luptă e asta? Atât de deștept ești tu? Poate că ăsta e un joc prea mare pentru tine. Cred că te-am supraestimat. De fizic te legi, copile? Nu suntem în curtea școlii; suntem în Cambridge, la un hotel excepțional și bem Camus Cognac Cuvee de trei mii de euro, la naiba! Încerci să câștigi conversația asta spunându-mi că timpul trece? Cum așa? Chiar ești atât de naiv încât să crezi că nu am realizat? Chiar ești atât de naiv încât să crezi că nu-mi știu fiecare cută, fiecare rid, fiecare gram în plus, fiecare fir de păr în minus? (Tesla folosește sarcasmul și nepăsarea ca mecanisme de apărare. Nu ascultă mai nimic din ce zice Mendeleev) Crezi că nu știu că nu mi se mai scoală ca la douăzeci de ani? În mintea ta eu chiar mai sunt la perioada în care mă deranjează?! Nu mi-ai spus absolut nimic nou, geniule. Știu că îmbătrânesc și știu că s-a dus mai bine de jumătate din viață, dar asta nu înseamnă că aș pleca fruntea în fața unui copil neisprăvit care nu a învățat nimic pentru că era prea cu nasul pe sus ca s-o facă. Mama ta este o femeie foarte dezamăgită. Parcă te-am mai întrebat: mai trăiește?
Tesla: (ezită din nou. Putem deduce că este o întrebare sensibilă) Da.
Mendeleev: Tatăl tău mai trăiește?
Tesla: Da.
Mendeleev: Săracii oameni... Așa te comporți și cu ei?
Tesla: N-are nicio...
Mendeleev: (îl întrerupe) Probabil că toată copilăria ta ai fost o pacoste, așa-i? Hai, spune-i lui nenea sincer, ai fost o pacoste, nu? Ai fost un băiețel neastâmpărat și acum te mândrești prietenilor tăi ce înverșunat erai de mic împotriva regulilor. Ce calitate este că ți-ai făcut părinții nefericiți! O ții minte pe maică-ta fericită când erai mic? O ții minte cum îți zâmbea sau cum te certa? Cum te certa, așa-i? Păi știi să provoci și altceva în afară de dezgust? Eu mi-am făcut copiii să râdă și da, toți au citit, printre altele și Dostoevsky. Dar ăsta nu cred că-i un lucru atât de rău. E, totuși un glas pe care oamenii ar trebui să aibă decența să-l asculte. La fel și Tolstoi și mulți alții care probabil pretinzi că te-ar plictisi pe tine. Nu le-am dat copiilor mei șansa să se rateze? La ce bun? Spune ceva. Vorbește sau ia dracului pastilele alea. Tu nu-mi pari un om ratat, sincer. Doar impertinent și prost crescut. Dar ratat în niciun caz. N-ai avut șansa să te ratezi? Probabil că ai avut-o dar n-ai profitat de ea. De ce? Și dacă n-ai profitat, de ce crezi că progeniturile mele ar trebui să profite? Doar pentru că sunt copiii mei și tu nu poți să mă suporți? Nu, nu ești nici naiv și nici ipocrit. Ești rău.
Tesla: Jucăm același joc, cu aceleași cărți.
Mendeleev: Nu teoretiza. Concret, ești un om de nimic. Fără jocuri și fără cărți.
Tesla: (pare că ar vrea să renunțe) Ești foarte tranșant. Dureros de tranșant. Știi exact ce puncte să atingi într-un tip de vârsta copiilor tăi. Se pare că ai exercițiu. Așa ți-ai motivat și copiii, nu? Mai bine să afle un adevăr dureros de la tine decât să îl afle de la altcineva, nu?
Mendeleev: Firește.
Tesla: Mai bine să le-o spună tatăl lor, pe care îl iubesc mai mult decât orice pe lume, decât altcineva care ar putea să-i distrugă, nu? Mai bine să știe că-s proști de la el, decât de la un profesor care-ar putea, prin observații, să-i strice imaginea lui de tată. Dar copiii nu voiau decât să-l vadă zâmbind mai des și să nu-i mai pedepsească. Nu înțelegeau de ce sunt pedepsiți. Copiii tăi sunt mult mai distruși decât crezi pe mult mai multe planuri decât îți imaginezi. O carieră perfectă nu înseamnă neapărat evitarea eșecului absolut.
Mendeleev: Vorbești de parcă ai ști ce înseamnă să fii tată.
Tesla: Vorbesc pentru că știu ce înseamnă să fii copil.
Mendeleev: Un copil cu probleme.
Tesla: Exact.
Mendeleev: Copiii mei nu au probleme. Sunt fericiți.
Tesla: Asta-ți place ție să crezi. Asta le place și lor să creadă.
Mendeleev: Nu știi nimic din ce vorbești. Teorii. Idei luate de pe internet.
Tesla: Ba știu tot ce vorbesc. Eu știu ce simte un copil.
Mendeleev: Știi pe dracu'! Nu știi nimic. Ești om în toată firea.
Tesla: Cum ar putea fi asta relevant?
Mendeleev: Ești bărbat, nu ești copil.
Tesla: Dar am fost copil acum puțină vreme.
Mendeleev: Un copil defect.
Tesla: Reluăm discuția. Am stabilit deja asta: așa este. Dar tu, pe de altă parte, începi să înțelegi că s-ar putea să nu fi făcut totul atât de bine pe cât crezi și simți o oarecare panică.
Mendeleev: Nu simt nicio panică. Ceea ce am făcut pentru copiii mei a fost cel mai bine pentru ei.
Tesla: Sau pentru tine.
Mendeleev: Când eram de vârsta ta și aveam doi copii nu mâncam zile-ntregi ca să aibă ei.
Tesla: Știam c-o să vina partea în care te oferi drept exemplu. Erai dator să faci asta. Erai responsabil.
Mendeleev: Exact! Eram responsabil!
Tesla: Responsabil nu este sinonim cu ”bun”. Poți să fii un criminal responsabil, dar asta nu înseamnă că ceea ce faci este un lucru bun. Dacă îți castrezi copiii fiind un om responsabil, nu se cheamă că le-ai făcut un bine. Se cheamă că i-ai dresat să se încadreze ideal într-o societate căreia tu ai fost prea laș să i te opui.
Mendeleev: Dacă eram laș, nu aș fi fost în camera asta cu tine, jucând jocul ăsta.
Tesla: Dar ăsta nu e un joc. Asta e o luptă, domnule Mendeleev.
Mendeleev: Și totuși, din moment ce sunt aici, nu sunt laș.
Tesla: Lașitatea nu este o trăsătură care ne definește permanent. Suntem lași în momente cheie. O să fii laș când o să trebuiască să iei pastilele alea și n-o să le iei.
Mendeleev: Nu o să trebuiască să iau nicio pastilă.
Tesla: Pentru că tu deții adevărul universal și nu există argument care să te doboare. Ai făcut totul ca la carte, așa-i? Ca la tabel, că tot ți-ai zis Mendeleev.
Mendeleev: Nu înțeleg.
Tesla: Ah, a venit repede. Iată lașitatea și momentul în care ar trebui să iei pastilele și nu o să le iei.
Mendeleev: Ce tot vorbești, copile?
Tesla: Ai copii, ai familie, ai o afacere -cel mai probabil- de succes, mergi în orașe mari la conferințe despre cum să fii un om mare și fără lipsuri... Nu cred că ai călcat strâmb în căsnicie niciodată...
Mendeleev: Normal că nu.
Tesla: Exact. N-ai fi greșit nici în ruptul capului. Dar nu pentru că n-ai fi vrut sau pentru că n-ai fi simțit ci pentru că așa era corect. Așa trebuia. Ai ignorat toată viața tot ce putea să fie mai frumos în tine pentru că nu aveai voie. Trebuia să fii responsabil. Trăind așa și fiind lăudat din toate părțile ai și uitat, de fapt, ce voiai tu. Cum voiai tu să fii, cu adevărat.
Mendeleev: Sunt cum voiam să fiu.
Tesla: Ești cum trebuia să fii.
Mendeleev: Eu am ales să fiu așa.
Tesla: Îmi permit să te contrazic, bătrân prieten. Ai ales ce trebuia să alegi. Ai ales să fii laș. Dar nu doar acum, în seara asta. Totdeauna. Toată viața ta ți-ai mascat lașitatea printr-o putere pe care a trebuit s-o ai.
Mendeleev: Ești un dobitoc.
Tesla: Asta nu neg și nici nu contrazic. Dar vorbeam despre lașitatea ta, nu despre defectele mele. Vom ajunge și acolo, cel mai probabil. Spuneam că ai fost prea laș ca să asculți ce voiai tu de fapt.
Mendeleev: Eu asta am vrut.
Tesla: Ai tendința să repeți lucruri. Ai mai spus asta o dată, acum un minut și te-am contrazis. Și toată nevoia ta de a face exact ce trebuie, te-ai gândit că ar trebui transmisă și moștenitorilor tăi. De aici până la a demola cinci vieți și de a clădi blocuri de beton peste ele, nu a mai fost decât un pas... Până și jocul ăsta l-ai propus din lașitate, pentru că nu ți-ai fi pus niciodată viața în pericol cu adevărat. Ești un laș și-un mincinos.
Mendeleev: Eu nu îmi dau seama de ce mama dracului trebuie să te ascult!
Tesla: Dar nu trebuie să mă asculți. Pastilele sunt acolo. Să îți aduc apă? Uite că am început și eu să repet lucruri. Învăț repede, ți-am zis. Dar și evoluez, așa că te întreb a treia oară: vrei apă cu pastilele alea?
Mendeleev: Un necioplit. Un țărănuș care se crede intelectual, asta ești! Crezi că dacă legi cinci citate între ele, ești mare filosof? Crezi că încercând să transformi tot ce am făcut în viața asta în praf, câștigi ceva?
Tesla: Încerci să mă sensibilizezi?
Mendeleev: Ești un gunoi!
Tesla: Nu-i așa că te simți mai bine acum că mi-ai spus asta?
Mendeleev: Impretinență și tupeu de doi bani. Atât știi!
Tesla: Atât vezi.
Mendeleev: (pauză) Ai ezitat când te-am întrebat dacă mama ta mai trăiește. De ce?
Tesla: N-are importanță.
Mendeleev: Păi mai trăiește? (pauză) Să nu mă minți. Ai trișa dacă ai minți.
Tesla: Nu trișez.
Mendeleev: Și trăiește sau nu?
Tesla: Nu trăiește.
Mendeleev: Și de ce m-ai mințit?
Tesla: Nu știu.
Mendeleev: (dojenitor. Fals) Nu-i frumos să minți. Cum te-ai înțeles cu ea în ultima perioadă? Cum a fost ultima conversație cu mama ta?
Tesla: Nu contează.
Mendeleev: Renunți? Îți aduc apă la pastile? (râde și ia un tub de pastile în mână) Xanax. Prea mulți de x. Xanax... Sună urât. Sună a moarte, dragă Tesla. Ah, moarte. Ce ai vorbit tu cu mami ultima oară? I-ai zis lui mami că o iubești? Știa? Știa că ți-ai dat seama că ai greșit față de ea dar că nu aveai curajul să i-o spui? Ce vorbeai mai devreme de lașitate?
Tesla: Nu merge acolo, nu fi bătrân parșiv.
Mendeleev: Nu merg nicăieri. Port o conversație cu un tânăr nesimțit și arogant care și-a făcut mama să fie nefericită până și pe patul de moarte. Lașitate... Dar ai scuze: în mod normal mai aveai timp. Nu știai c-o să moară, nu? Nu știai că-i ultima oară când vorbești cu ea. Și pariez că ții minte fiecare cuvințel, așa-i? Ce i-ai zis, hm? Ai expediat-o? Te-a enervat? Era prea pisăloagă, nu? Nenorocita...
Tesla: Până unde poți să mergi?
Mendeleev: (jubilează) Până la Xanax și înapoi. Ce ziceai de lașitate? Cine este laș dintre noi doi? Am făcut și-o rimă. Nu m-am considerat niciodată poet. Vrei să-mi spui ce i-ai zis lui mami ultima oară când ați vorbit? (așteaptă răspunsul care nu vine) Nu vrei să-mi spui... Ce băiat rău ești... Nu mai vrei să vorbești cu mine? (se joacă de-a mama cu cutia de Xanax în mână) Ia pastiluțele înainte de culcare, puiule. Nu vrei să iei pastiluța? Uite, gândește-te că am un șorț de gospodină, te-ajută? (Tesla scapă situația de sub control și, ușor-ușor se pierde cu firea) Ce naiba să folosesc eu pe post de șorț? (pauză) Dar dacă stau să mă gândesc mai bine, încerc să te ajut cu un sfat, așa, pe ultima sută de metri. Chiar dacă i-ai fi vorbit frumos ultima oară, asta nu ar fi șters sutele de dăți când te-ai comportat ca un imbecil răzgâiat. Needucat și necioplit. Cum se simte când te gândești că a murit știindu-te, de fapt, un țânc imatur și incapabil să fie responsabil în vreun fel? Crezi că a murit liniștită? Dar ce ați vorbit ultima oară? Chiar am o curiozitate foarte mare aici: ce ați vorbit ultima oară, copile? Spune-mi. Fă tu asta pentru mine, faci? Haide, te rog frumos. I-ai vorbit urât, așa-i? I-ai zis ceva urât, nu? Și n-o să poți lua aia înapoi niciodată. Înțeleg... Dar regretele tale nu schimbă că ai fost un copil de nimic. Un dezastru; un dezaxat. Știi asta, nu? Dar tu ai iubit-o vreodată pe mama ta, de fapt sau doar ți-a plăcut să-i faci rău? (Tesla țâșnește din fotoliul în care se afundase și-l lovește violent pe Mendeleev în piept. Mendeleev cade în fotoliul lui și rămâne acolo) Ce faci?!
Tesla: Ești un animal, asta ești! Ridică-te-n picioare și luptă! Ridică-te! Hai să vedem ai cui dinți cad mai repede! Haide, hodorog nenorocit. Haide, laș de căcat! Haide ridică-te să-ți rup coastele că am măcar atâta demnitate să nu te omor cât ești pe scaun. Ia fotoliul ăla și dă-mi cu el în cap. (pauză) Fă ceva!
Mendeleev: (se precipită) Nu pot. Am stabilit o regulă de la început.
Tesla: Dă-o-n mă-sa de regulă. Încalcă și tu o regulă în viața asta! Ridică-te-n picioare, gândacule! Luptă, scursură nenorocită ce ești!
Mendeleev : (pauză. Ia cutiuțele de Xanax de pe masă și se pregătește calm) Adu-mi, te rog, un pahar cu apă. Sunt puțin amețit și nu mai vreau cognac.
Tesla: (merge să aducă un pahar cu apă) Nu cred! Nu e adevărat ce se întâmplă! Nu-i real! Cât de laș poți să fii?! (exasperat) Cât?!
Mendeleev: Atât cât să te las să câștigi.
Tesla: Mi-e atât de silă de tine că n-aș putea să trăiesc cu sila asta toată viața mea. Dă-mi alea. (merge să ia pastilele. Mendeleev se opune)
Mendeleev: Ce faci? Lasă-le!
Tesla: Stai liniștit.
Mendeleev: Ești un copil, încetează. Am dus asta prea departe, las-o baltă!
Tesla: Așa sunt regulile.
Mendeleev: Iartă-mă. (Tesla își adună ultimele gânduri) Te rog... Lasă-n pizda mă-tii pastilele alea odată!
Tesla: Acum nu te mai lupți! (Mendeleev continuă să încerce să ia înapoi medicamentele) Te rog frumos! Te rog frumos! Nu mă face să te omor întâi și apoi să iau astea! Nu ești atât de laș. Stai de-oparte. Trăiește cu asta. Stai jos și admiră-ți opera. Savurează-ți victoria, scârbă! (își toarnă paharul plin cu cognac) Eu nu m-am amețit atât de tare. Iau cu un cognac bun. (pauză) Două lucruri vreau să-ți spun înainte să te felicit pentru victorie. Unu: ultima oară ne-am certat și i-am zis să se ducă dracului. Două ore mai târziu a făcut stop cardiac. Nu știu sigur dacă din cauza mea. N-o să știu niciodată. Doi: eu chiar am iubit-o pe mama. (îngurgitează toate pastilele și se așează pe fotoliul său uitându-se la Mendeleev) Felicitări... Bine jucat... Ai fost mai bun, n-am ce zice... Păi acum... în cinci minu... (se-mpotmolește în cuvinte, devine incoerent. Se duce) Respectul este o...






-Sfârșit-

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Repetitiv

Pornește, te rog, motoarele unei iubiri mecanice. Dereglează-mi toate credințele spunâdu-mi cuvinte pe care le voi uita. Înfige-mi un zâmbet în suflet și lasă-l acolo să-mi înflorească ființa. Voi susține etern că nu am nevoie de dragoste, precum un sărac demn care nu acceptă mila. Lasă-mă să simt că te vreau. Pleacă. Întoarce-te și pleacă iar. Îmi voi plimba palmele pe trupul tău citindu-te în Braille-ul dragostei mele. Am să te văd cum nimeni nu te va mai vedea niciodată. Îți voi arăta poarta dincolo de care vom trăi milenii comprimate în secunde. Nu are nimeni nevoie să oprească timpul, când timpul însuși va deveni singura logică a dragostei noastre mecanice. Putem să ne mințim că am fi nemuritori și să ne facem planuri care să ne verse zâmbete pe buze. Pe buze voi lua toate capitolele existenței tale. Te voi cunoaște atât de bine încât vei fugi. Îți voi citi viața din carta tipărită de privirile tale.  Mecanic, precum un cititor dependent. Lasă-mă să-l deduc pe Tolstoi din spatele…

Infatuare

Nu vreau să mai vorbesc despre obiecte; vreau să vorbesc abstract, să fiu poet
inteligent și dibaci. Să simt culorile
în pași de dans contemporan. Să-mi
plesnească violetu-n suflet și-n secundă.
Vreau să gândesc divinitatea și s-o
definesc în cuvinte pompoase.
Voi dovedi sacrul ce-mi picură între idei
și voi lăsa descrierile concrete pentru idioți.
Am zdrobit diferența dintre viitor și trecut
născându-mă și unificând prezentul în mine.
Pălmuiesc moartea și-o împing în necunoscut.
În mine zace istoria umanității și sensul
dintre particule. Eu sunt exteriorul meu și
muzica este arhitectul existenței fericite.
Voi defini dragostea într-un alt cuvânt
care nu există și pe care nu-l voi scrie acum.
Sunt important și privesc dincolo de realitate,
în idealul faptelor care se petrec simultan.
Cunosc haosul și gândesc starea de dinainte
să te naști. Experimentez limitele infinitului
și scuip disprețuitor peste orice semn de întrebare.
Sunt om numai pentru că oamenii mă văd așa,
învelit într-un trup vulgar cu mușchi, …

Poezia care și-a pierdut titlul undeva în ea însăși

Te iubesc invariabil, cât tot universul care este, de altfel, în expansiune. Te iubesc matematic, precis, la virgulă. Sau la virgulă se cheamă că te iubesc literar? Te iubesc cu neologisme, cu arhaisme și aer de munte, cu paronime și antonime. Te iubesc muzical, cu arii, (alt soi de dragoste matematică) cu simfonii și balade. Te iubesc în imagini vii, năvălind erotic, prin mine și, firește, mai ales prin tine. Te iubesc în conflict, în adulter, în greșeală, în lacrimi, în ură, în păcate, în inestetic și-n regret. Te iubesc în tinerețe, în rațiune, în nebunie, în copilărie,
în bătrânețe și-n moarte.