Treceți la conținutul principal

Un moment din viața micului zburător

Copilul și-a luat zborul, privind în sus. A pornit, pur și simplu, fără să întrebe pe nimeni. Nu avea nevoie de niciun ajutor întrucât zborul este unul dintre cele mai ușoare lucruri pe care le poate face. Pur și simplu zbura. Dacă l-ar fi întrebat cineva cum, n-ar fi știut să explice. Explicațiile sunt oricum plictisitoaaare. Nu vă imaginați un zbor rapid cu vâjâială în urechi; nu era așa. Plutea lin și în fața lui mică universul întunecat, dar deloc înfricoșător, își plimba aștrii de colo până colo. Înaintând pe traseul lui copilul a notat în carnetul de bord curiosul fapt că stelele nu își schimbă dimensiunea pe măsură ce te apropii; rămân mici-mici și îți mângâie fața când treci pe lângă ele. Mii de buline albe și reci îl întâmpinau -calde și reci totodată- în zborul lui fără destinație.
-Haide, pe ăsta-l luăm, a zis calm tatăl copilului.
Cu gâtul întins în sus, micului zburător i s-a așternut pe fular o crustă de zăpadă albă și proaspătă. Și pe fesul cu dungi de soare, tras bine peste urechi, se așezase o echipă de fulgi să se odihnească după lungul drum de la nor până la înger. Din cer până-n asfalt, vântul blajin de iarnă bălăngănea haotic perdeaua invizibilă cu buline albe. Atât de prins în periplul său aerian, micul zburător a uitat că își lăsase mânuța dreaptă în grija tatălui său care, văzând autobuzul, pornise către bordura acoperită de o mască groasă de gheață. Pornise și el, mic și hăbăuc cum era, urmând mâna părintească transformată în lesă din carne, oase, tendoane și mănuși  negre, țesută cu dragoste. Transa zborului nu a fost izgonită de avertismentul bărbatului și acum copilul mergea și zbura simultan. Asemenea scamatorii pot fi realizate rareori și doar de aceia mai înzestrați dintre noi. Pe măsură ce tatăl său pășea pe prima treaptă a autobuzului, micuțul, pășind pe bordură, a trăit senzația preșului tras de sub picioare, fiind proiectat într-un alt zbor, mult mai palpitant. Și-așa, atârnând prin aer într-o poziție caraghioasă, asigurat de mâna tatălui calm, micul zburător și-a făcut intrarea în autobuz, unde a aterizat în siguranță. La nici trei secunde după aterizare, copilul, căutând demn, se prinse cu mânuța stângă de bara galbenă, debarasându-se nonșalant de mâna tatălui preocupat să-și scoată biletul din portofel. Închizând un ochi, pentru a-și fixa privirea printre cele două bare paralele fixate pe ușa pufnitoare, micul zburător în repaos, privea marii zburători care-și continuau zborul spre Dumnezeu.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Repetitiv

Pornește, te rog, motoarele unei iubiri mecanice. Dereglează-mi toate credințele spunâdu-mi cuvinte pe care le voi uita. Înfige-mi un zâmbet în suflet și lasă-l acolo să-mi înflorească ființa. Voi susține etern că nu am nevoie de dragoste, precum un sărac demn care nu acceptă mila. Lasă-mă să simt că te vreau. Pleacă. Întoarce-te și pleacă iar. Îmi voi plimba palmele pe trupul tău citindu-te în Braille-ul dragostei mele. Am să te văd cum nimeni nu te va mai vedea niciodată. Îți voi arăta poarta dincolo de care vom trăi milenii comprimate în secunde. Nu are nimeni nevoie să oprească timpul, când timpul însuși va deveni singura logică a dragostei noastre mecanice. Putem să ne mințim că am fi nemuritori și să ne facem planuri care să ne verse zâmbete pe buze. Pe buze voi lua toate capitolele existenței tale. Te voi cunoaște atât de bine încât vei fugi. Îți voi citi viața din carta tipărită de privirile tale.  Mecanic, precum un cititor dependent. Lasă-mă să-l deduc pe Tolstoi din spatele…

Poezia care și-a pierdut titlul undeva în ea însăși

Te iubesc invariabil, cât tot universul care este, de altfel, în expansiune. Te iubesc matematic, precis, la virgulă. Sau la virgulă se cheamă că te iubesc literar? Te iubesc cu neologisme, cu arhaisme și aer de munte, cu paronime și antonime. Te iubesc muzical, cu arii, (alt soi de dragoste matematică) cu simfonii și balade. Te iubesc în imagini vii, năvălind erotic, prin mine și, firește, mai ales prin tine. Te iubesc în conflict, în adulter, în greșeală, în lacrimi, în ură, în păcate, în inestetic și-n regret. Te iubesc în tinerețe, în rațiune, în nebunie, în copilărie,
în bătrânețe și-n moarte.

Infatuare

Nu vreau să mai vorbesc despre obiecte; vreau să vorbesc abstract, să fiu poet
inteligent și dibaci. Să simt culorile
în pași de dans contemporan. Să-mi
plesnească violetu-n suflet și-n secundă.
Vreau să gândesc divinitatea și s-o
definesc în cuvinte pompoase.
Voi dovedi sacrul ce-mi picură între idei
și voi lăsa descrierile concrete pentru idioți.
Am zdrobit diferența dintre viitor și trecut
născându-mă și unificând prezentul în mine.
Pălmuiesc moartea și-o împing în necunoscut.
În mine zace istoria umanității și sensul
dintre particule. Eu sunt exteriorul meu și
muzica este arhitectul existenței fericite.
Voi defini dragostea într-un alt cuvânt
care nu există și pe care nu-l voi scrie acum.
Sunt important și privesc dincolo de realitate,
în idealul faptelor care se petrec simultan.
Cunosc haosul și gândesc starea de dinainte
să te naști. Experimentez limitele infinitului
și scuip disprețuitor peste orice semn de întrebare.
Sunt om numai pentru că oamenii mă văd așa,
învelit într-un trup vulgar cu mușchi, …